001 002 003 004 005 006 007 008 009 010 011 012 013 014 015 016
Látássérült nézet Normál nézet
mini-HANELEK 0 

Suprafaţa sitului Natura 2000 din Ungaria este de 84 de hectare. Principalele tipuri de habitate ale zonei sunt fâneţele de şes şi colinare, precum şi pajiştile de luncă şi de baltă umede, cu substrat calcaros. Speciile indicatoare ale acestor arii sunt: angelica (Angelica palustris), izvoraşul-cu burta-roşie (Bombina bombina) şi ţestoasa de apă (Emys orbicularis).
Aria cunoscută sub denumirea de Hanelek se situează pe teritoriile localităţilor Nyírábrány şi Fülöp şi se întinde până la graniţa de stat. Cu totul că „febra” activităţilor de amenajare funciară a atins şi aceste teritorii pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, aici şi în zilele noastre putem observa relicte, odinioară caracteristice bălţilor Câmpiei Nirului. Canalele adâncite cu scopul de a drena apele dese interdunale se varsă în Canalul Ierului. Din fericire desecarea nu a fost perfectă, în consecinsă pe acest teritoriu mereu persistă atâta umiditate, care să asigure supravieţuirea relictelor lacustre. Din păcate vegetaţia dunelor nu a fost atât de norocoasă, nici un exemplar al stejărişilor bătrâni ale câmpurilor nisipoase nu se mai găseşte. Locul lor a fost preluat de plantaţii de salcâmi.
Însă, în cadrul vegetaţiei de baltă putem observa asociaţia vegetală lemnoasă de sălcii şi mesteceni (Salici pentandree-Betuletum pubescentis), în cadrul cărora sub populaţia speciilor de mesteceni ocrotite (Betula pubescens) formează covoare de culoare verde-deschisă populaţii de ferigă de baltă (Thelypteris palustris). Vegetaţia lemnoasă de baltă este mult mai des reprezentată de asociaţiile vegetale: trestie de câmpuri – sălcii (Calamagrosti – Salicetum cinereae), care formează tufărişe de nepătruns, tocmai potrivite adăpostirii animalelor sălbatice.
Pe suprafaţa ochiurilor de apă deschise, mai adânci, vioreaua de baltă (Hottonia palustris) îşi întinde deasupra apei florile sale roşiatice.
Pe suprafeţele mlăştinoase ne mai întâlnim din când în când cu urzica rară, căţărătoare, urzica chievleană (Urtica kioviensis). Mlaştinile şi luncile umede adăpostesc şi specii relicte adaptate odinioară la o climă mai răcoroasă, de la sfârşitul periodei glaciare. Asemenea specii sunt: stânjenelul (Iris sibirica), cu florile sale albastre, stirigoaia (Veratrum album) cu frunzele sale late, sau bulbucii de munte (Trollius europaeus) cu florile sale mari, galbene, întâlnite în ultima perioadă .
Una dintre cele mai importante rarităţi botanice a ariei este angelica sălbatică (Angelica palustris)
A terület egyik legjelentősebb botanikai ritkasága a réti angyalgyökér (Angelica palustris).
O altă specie de plantă caracteristică a luncilor umede este orchideea cu floare roşiatică, poroinicul (Orchis laxiflora subsp. elegans), iar familia garoafelor este reprezentată de Dianthus superbus, care înfloreşte la sfârşitul verii. Însă acest ţinut mirific nu este explorat nicicum în totalitate din punctul de vedere ale valorilor sale naturale. Presupunem, că – mai ales ceea ce priveşte familia artropodelor –, poate fi posibilă confirmarea existenţei a mai multor specii rare.
Păstrarea valorilor naturale protejate poate fi asigurată prin înbunătăţirea hidrogeografiei zonei şi prin împiedicarea formării mărăcinişurilor pe lunci.

 mini-HANELEK 1  mini-HANELEK 2

huro logo_ro

huro slogan_hu_ro

huro eu_logo_ro_right


Site-ul "ÎN PROTEJAREA INSULELOR DE-A LUNGUL FRONTIEREI” (HURO/1001/179/1.3.1) în cadrul proiectului, 
a fost realizat prin :SIMONINFO Multimédia és Oktatási Kft.

Conţinutul acestei pagini nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene.